Pastele

Pastele – HRISTOS A INVIAT!

Sarbatoarea incepe de fapt cu Duminica Floriilor, cand se sarbatoreste intrarea lui Iisus in Ierusalim. Saptamana Mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus. In aceasta saptamana se termina postul de 40 de zile. In ziua de Joi a Saptamanii Mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar in Sambata Mare. Aceasta zi este totodata si inceputul chinurilor Mantuitorului. Vinerea este ziua rastignirii lui Cristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri era considerata mereu zi fara noroc. In aceasta zi nu se practicau muncile legate de cultivarea pamantului, nu se aprindea foc si nu se cocea paine. Sambata se termina postul de 40 de zile si clopotele incep sa bata din nou. Cel mai important moment al zilei este sfintirea apei botezatoare la biserica. Seara , toata familia merge la biserica pentru a asculta slujba de Inviere . Fiecare are in mina o lumanare cu care vor lua „lumina” de la lumanarile preotilor. Dupa aceea vor ciocni ouale vopsite spunand „Hristos a inviat !” si vor raspunde „Adevarat a inviat !”. Duminica crestinii merg la biserica, apoi se intorc acasa si se aseaza la masa pentru a consuma mancarurile traditionale : oua vopsite, drob de miel si pasca. Mielul este considerat simbolul lui Hristos.

Invierea
Invierea Mantuitorului, al carei imn – Troparul Pastilor – este cel mai triumfal pe care l-a cantat si l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in noi, crestinii, o stare sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei increderi si unei nadejdi, pe care n-o poate produce in om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca sufletul nostru. Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini! Moartea si Invierea lui Cristos ne-au asigurat pentru totdeauna intelegerea, puterea si triumful crestinismului in lume. Prin Invierea Sa din morti, Iisus Cristos a inviat pentru toti oamenii si pentru totdeauna, suferinta si moartea, batjocura si necredinta, ipocrizia si oprobiul care au fost aruncate asupra Numelui si lucrarii Lui in lume, pe care El a vrut s-o mantuie si s-o lumineze, s-au prabusit. In Moartea Lui sta mantuirea noastra, in Invierea Lui sta biruinta noastra. Cu fiecare cantare pascala si cu fiecare salut pascal “Hristos a Inviat!”, adeverim, marturisim si traim marele Lui Cuvant dumnezeiesc: “In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). In aceasta biruinta credem si izbandim, cantand imnul triumfului crestin: HRISTOS A INVIAT!

Ouale rosii
Dar de ce oua rosii de Pasti ? Legendele crestine leaga simbolul oualelor rosii de patimile lui Iisus. Rastignirea si învierea reprezinta reînvierea naturii primavara. Oul, el însusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Legenda spune ca atunci când Iisus a fost batut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în oua rosii. O alta traditie afirma ca Sf.Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, i-a adus oua, care s-au însângerat sub cruce. Alta legenda afirma ca dupa ce Iisus a fost rastignit, carturarii saducei si rabinii farisei au facut un ospat de bucurie. Unul dintre ei a spus: “Când va învia cocosul pe care-l mâncam si ouale fierte vor deveni rosii, atunci va învia si Iisus”. Nici nu si-a terminat spusele si ouale s-au si facut rosii, iar cocosul a început sa bata din aripi. Culoarea rosie este simbol al focului purificator. O credinta din Bucovina afirma ca oul rosu este aparator de diavol. Alta poveste a oualelor rosii: “Sase surori maritate au vrut sa ucida pe a saptea sora a lor, care facea ochi dulci celor sase cumnati ai sai. Pietrele însa cu care au cautat sa arunce într-însa s-au colorat în diferite chipuri. Sora aceasta a ramas neucisa, dar în aceasta amintire poporul a început sa coloreze ouale în duminica Pastilor, când s-a întâmplat aceasta”. Una dintre cele mai vechi marturii privind ouale colorate de la români este a secretarului florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a oualelor vopsite de la Curtea domnitorului muntean. Mai demult, ouale erau vopsite în culori vegetale, astazi se folosesc mai mult cele sintetice, chimice. Culorile vegetale erau preparate dupa retete stravechi, transmise din generatie în generatie, cu o mare varietate de procedee si tehnici. Plantele, în functie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul în care erau combinate, ofereau o gama extrem de variata de nuante. Ouale sunt simbolul Divinitatii primordiale care de Pasti sunt „ciocnite”, adica jertfite, sacrificate si mancate sacramental.

Vopsitul oualor la Luncavita se face inca dupa retete stravechi, intrebuintand culori vegetale. Ouale rosii se vopsesc folosind o solutie de coji de ceapa. Ouale galbene se vopsesc folosind o solutie de frunza de nuca. Ouale se fierb pe foc mic. Nuanta depinde de timpul de vopsire.

Sarbatorirea Pastelui la Luncavita

La Joia Mare (ziua de joi inainte de Pasti), fiecare familie merge la cimitir.

Invierea lui Cristos este un moment de bucurie si usurare. Cele trei zile de Pasti sunt sarbatorite la Luncavita din plin. Pastele este un motiv de intrunire a familiei. Specific in aceasta zona este “Mersul cu colacul”. In prima zi de Pasti, copiii sunt trimisi de familie cu daruri la rudele apropiate sau la nevoiasi. Se daruiesc oua vopsite, colaci, branza, carnati si prajituri. Copiii primesc la randul lor, daruri de la rude, in general colaci, dulciuri, bani si oua vopsite. Cele trei seri de Pasti sunt sarbatorite impreuna. La caminul cultural se organizeaza un bal, la care participa toti locuitorii comunei. Se poate asculta si dansa muzica populara banateana.